Granița care vorbește unei femei că a îmbătrânit este întotdeauna individuală.
Eu, personal, mereu am prietenit cu memoria, mai ales la cifre, țin minte foarte bine când am simțit pentru prima data povara vârstei. Citisem cândva într-o carte o frază care mi s-a întipărit: „ Tot ce se întâmplă cu un om după 13 ani, nu are mare însemnătate.”
Am crezut atât de mult în fraza asta, încât mă întrebam, deci peste un an nimic important nu se va întâmpla în viața mea, dar dacă nici până atunci?
În general, eu aveam o lume interioară foarte complexă. Țin minte, stăteam într-o seară la balcon și îi spuneam fratelui mai mare că nu mai aștept nicio surpriză de la soartă, le-am încercat pe toate deja. Și nu puteam să-mi dau seama de ce fratele meu se uită așa nedumerit la mine. Probabil, era uimit de înțelepciunea mea?!
De fapt, totul a pornit nu de la naivitatea mea sau de la cărțile pe care le-am citit. Ceva s-a schimbat când primul meu soț mi-a spus în față: „Daa, la 16 ani erai ca o piersică, acuma e cu totul altceva”. Atunci pentru prima dată m-am dat cu un fard de obraz improvizat, dintr-un creion roșu pe care îl aveam în casă. Aveam doar 19 ani.
Țin minte cum sora mea era acuzată că va rămâne „fată bătrână”, deoarece la 22 de ani nu era încă măritată.
Nu pot să uit nici de reacția soțului meu la nemulțumirea mea de căsnicia noastră: „ Nu avem de ales acum, haide să trăim așa încetișor, nu face să te mai indignezi.” Și aveam doar 26 de ani.
În ceea ce privește kilogramele în plus, pentru prima dată când am înțeles că am nevoie să slăbesc a fost la greutatea de 43 de kg, când eu știam că trebuie să am 40. Văzusem în oglindă sâni mai mari, un fund bombat, pe când eu eram obișnuită cu un aspect mai băiețos, fiindcă aveam umeri lați și un păr scurt, castaniu. Nu puteam să las aceste kilograme pe mine și m-am pus pe un regim destul de serios: un litru de chefir, puține migdale, o portocală și salată franceză pentru frumusețe ( 3 linguri de ovăz înmuiat în apă și un măr ras). Aceste produse au fost în meniul meu câțiva ani.
Tot din cauza că nu mă plăceam așa cum sunt, practic nu am păstrat nicio fotografie cu mine. În toate ieșeam nu eu, de aceea le rupeam fără milă. Au rămas doar câteva și cu timpul am înțeles ceva. Da, poate acuma nu arăt „piersic”, dar cel puțin cu 5 ani în urmă nu arătam așa de rău. Iar cu 10 ani în urmă, în general arătam super, nu înțeleg de nu-mi plăcea atunci?. Dar… nu mai am ce să fac, timpul nu-l mai pot întoarce înapoi, este târziu să mă bucur de viață, am îmbătrânit cu siguranță.
Scriu acest articol, dar nu înseamnă că mi-am schimbat foarte mult părerea vizavi de viața mea. Unora chiar într-adevăr nu le este neapărat să se accepte așa cum sunt. Este important să înțelegi că nu este nimeni ideal, că orice om are imperfecțiuni, fără a înțelege asta nici-o autoinsuflare de genul:„sunt cea mai frumoasă” nu te va ajuta.
Trebuie să ții minte că amintirea despre cei 10 ani în urmă trebuie să fie mereu caldă și frumoasă. Trebuie să-ți amintești permanent de momentele frumoase petrecute în acest timp, de ceea ce ai reușit să faci până acum, de cât de mult sens a avut parte viața ta. Acceptă-te așa cum ai fost cu 10 ani în urmă și așa cum ești acum, dacă nu reușești să te iubești pe tine, iubește ce ai în jur, sunt atât de multe lucruri frumoase în jur, dar cel mai important în interiorul tău.