10 măști pentru față, ușor de făcut acasă

Practic, orice problemă a tenului poate fi rezolvată cu ajutorul măștilor de față. Important este să combini corect ingredientele cu proprietăți speciale. Îți propunem mai jos 10 măști pentru diferite tipuri de ten, realizate din produse pe care le vei găsi chiar în bucătăria ta.

1.Împotriva coșurilor

Vei avea nevoie de o banană sau mai puțin ( în dependență de suprafața afectată), o vei pisa bine și vei adăuga la ea aceeași cantitate de miere. Aplică amestecul pe zonele cu probleme și în scurt timp vei vedea cum dispare roșeața, iar pielea va căpăta un aspect mai sănătos. Acest efect va fi datorat zincului și vitaminei C, conținute de aceste produse.

2. Împotriva rozaceei (cuperozei)

Desigur, nu există un mod miraculos prin care aceasta poate dispărea. E posibil însă de diminuat un pic roșeața, ca să nu fie la fel de vizibilă. Pentru aceasta vei avea nevoie de un cartof crud, dat prin răzătoare, amestecat cu ovăz măcinat. Dacă vei aplica zilnic acestă mască pentru 10-15 minute aspectul pielii se va îmbunătăți.

3. Pentru tonus

Pentru un tonus bun al feței e nevoie de proteină. De aceea, o mască simplă dintr-un albuș de ou bătut spumă poate face minuni în ceea ce privește îmbunătățirea microcirculației și conferirea elasticității pielii. Fă zilnic această mască și ține-o timp de 10 minute, rezultatele te vor surprinde.

4.Pentru împrospătare

Este foarte potrivită pe timp de vară, după o zi lungă de muncă la oficiu. Rade prin răzătoare un castravete, amestecă-l cu o lingură de frișcă și la numai 10 minute de la aplicare vei simți cum tenul tău va începe cu adevărat să respire.

5.Pentru protecție

Pentru a contribui la aceea ca pielea ta să-și îndeplinească la maxim funcția de protecție împotriva factorilor nocivi, va fi suficient să faci săptămânal o mască din: o lingură de ulei de măsline încălzit, un gălbenuș și o lingură de suc natural din orice tip de fructe.

6.Împotriva exfolierii

Dacă pielea ta a avut de suferit în urma unui vânt agresiv, poți încerca o mască compusă din brânză grasă de vacă, suc de morcovi și lapte, adăugate în aceeași proporție. Aplic-o pe față timp de 15 minute.

7.Pentru curățire

Pentru un efect ușor de piling vei realiza un amestec din: o lingură de griș, o lingură de ovăz măcinat, 2 lingurițe de smântână, o linguriță de ulei de măsline și un gălbenuș de ou. O aplici pe față și aștepți până se începe ușor a usca. Ulterior, cu mișcări lente, circulare vei masa amestecul pe față, astfel, porii tăi se vor curăța foarte bine.

8.Împotriva ridurilor

Pentru ca tenul să fie nițel mai tânăr și mai tonifiat vei avea nevoie de o mască din curcumă și smântână. Amestecă jumătate de linguriță de acest condiment cu 2 linguri de smântână și las-o să acționeze 10 minute înainte de culcare.

9.Împotriva tenului gras

Pentru persoanele care au un ten lucios se recomandă o mască cu fasole. Înmoaie de cu seară niște fasole, iar dimineața strivește-le până obții un terci, adaugă la acesta o lingură de ulei de măsline și o liguriță de suc de lămâie. Aplică din plin pe zona T a feței pentru 15 minute.

10.Împotriva razelor ultraviolete

În acest caz, te vor ajuta strugurii de viță de vie, deoarece au un puternic efect antioxidant. Pisează câteva bobițe și adaugă în masa obținută un pic de gelatină. Îmediat ce aceasta începe să se prindă, aplic-o pe zona dorită pentru 20 de minute.

Să știi, că nu este obligatoriu să te limitezi la ceea ce ți-am propus până acum. Ca să știi ce ingredient să folosești pentru o problemă anumită și cum să le combini corect trebuie să știi ce proprietăți are fiecare produs, așadar:

Hidratează: castravetele, morcovul, pepenele galben, gălbenușul de ou, uleiurile, brânza, smântâna, chefirul, iaurtul, frișca, laptele.

Reduc luciul: lămâia, drojdia, ceaiul verde, făina, cerealele, afinele, coacăza, zmeura, căpșunile.

Hrănesc: oul, mierea, uleiurile.

Înălbesc: castravetele, pătrunjelul, lămâia.

Curăță: soda de mâncare, zahărul, ovăzul.

Tonifiază: grepfructul, strugurii, levănțica, menta.

Protejează: mierea, aloea, uleiul de măsline.

Tratează: aloea, uleiurile.

Sursa