Vezi cele mai în vogă tehnici de colorare a părului în 2019

FotorCreated13

Tehnica Ombre şi Sombre – sunt tendinţele de bază în 2017

1. Ombre

Presupune trecerea de la rădăcini mai închise către vârfuri de culoare deschisă, însă se va observa foarte clar trecerea lină de la nuanța deschisă spre cea închisă. Vopsirea Ombre poate fi aplicată părului de orice lungime, de la cel mai scurt, până la cel mai lung, o putem numi chiar universală, pentru că se potrivește femeilor de orice vârstă.

2. Sombre

Presupune trecerea mai lentă de la o culoare la alta, din contul utilizării câtorva nuanțe apropiate. Gradarea culorii merge atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Acest tip de colorare se potrivește femeilor care doresc să-şi deschidă puţin nuanța părului, dar nu au timp şi posibiltate să-şi vopsească rădăcinile la fiecare 3 săptămâni.

Untitled

7-72 2-85 3-82 4-80 5-67 6-74

3. Tehnica Balayage

Particularitatea acestei tehnici de colorare este metoda specifică de aplicare a vopselei pe par. Meșterul trece cu pensula pe verticală, lucrând doar cu stratul superior al șuvițelor. În acest caz, vârful pensulei  de fapt „mătură” șuvițele, creând astfel iluzia de iluminare naturală a părului.

8-67

10-55 11-49 9-60

4. Tehnica Baby ligths 

Presupune iluminarea parțială a unor şuviţe de păr situate mai aproape de vârfuri, creând iluzia de păr puțin ars de soare.  Se potrivește cel mai bine pe parul șaten mediu pană la blond, de preferat nevopsit, cu toate că tehnica poate fi executata şi pe un par colorat.

14-30

13-34 (1)

5. Tehnica Shatush

Presupune vopsirea șuvițelor cu două nuanțe cât mai apropiate, creând astfel efectul de păr „ars de soare”. Vor fi la modă 2 tipuri de Shatush: iluminarea doar a vârfurilor şi iluminarea șuvițelor pe toată lungimea părului.

15-29

16-27

Nuanţele cele mai în vogă în 2017 vor fi: 

BLONDUL NATURAL

18-25

CAŞTAN RECE

20-20

GRI ARGINTIU

21-19

Tonurile de cafea și caramel

24-15

AURIU, NUCĂ ŞI ROŞCAT

25-13

Nuanţele de vin şi pomuşoare

26-12 27-11

TONURI de ROZ

28-12

30-9

TONURI DE ALBASTRU

32-8

Dacă ţi-a plăcut acest articol distribuie prietenilor!