O poveste plină de adevăr, despre toate femeile de pe planetă

Bez-imeni-5-2

Te trezești dimineața, un pic imperfectă, slăbuță, cu părul nevopsit la rădăcini, dar aşa arată chiar mai natural. Întinzi mânuțele către bărbatul tău, desigur, nici el nu e un Alain Delon, dar din unele unghiuri arată chiar mai bine, mai brutal. Îţi săruți bărbatul în bărbie şi te gândești: cât de frumos e totul! Apoi s-a trezit și câinele, te bate cu coada, dând de înțeles că e timpul să-l scoți afară.

Iar în stradă, deasemenea e frumusețe – ploaie, zăpadă, noroi, un copil plângăcios pe care părinții îl duc la grădiniță, iar tu privești câinele așezat şi din nou te bucuri: cât de bine, că ai tăi deja au crescut, merg singuri la şcoală, vin singuri de la şcoală, fericire deci. Te întorci acasă, iar acolo te așteaptă cafeaua şi din nou te gândești, cât de minunat e totul.

Şi astfel, fericirea durează aproximativ 20 de zile pe lună. Iar apoi, pe data de 21 telefonul îţi dă de ştire: prima zi de ciclu mentrual Ana. Şi…se deschid ochii. La tot. Şi nu există nici o scăpare de la acest adevăr. Până pe data de 28, cu siguranță.

S-a trezit ea. Cu părul nevopsit, lenoasă, groaznică, bătrână şi mai e şi grasă.  Câinele e şi el gras, din gură-i miroase. Şi te gândești, ce-ţi trebuie câinele ăsta. Cine l-a adus în casă? Copiii! Dar, de ce? Să se joace! Ei s-au jucat, iar tu în fiecare dimineață trebuie să-l scoți la plimbare! Prin zăpadă, ploaie şi noroi!

Şi ăsta, mai stă culcat aici. Pentru că intenționat stă culcat. Cu câinele nu vrea să iasă, se preface că doarme. Şi pe de altă parte, cum să nu să se prefacă, când lângă el doarme o astfel de femeie. O proastă grasă, cu părul nevopsit şi un câine puturos, la fel de gras. Cum să suporți aceasta, fără să cazi în letargie? Ei bine, măcar în stradă nimic nu s-a schimbat – lupta cu mediul înconjurător e aceeași.

Același copil plângăcios pe care-l duc la grădiniță. Exact aceasta îi trebuie, să stea acolo! Îţi vine, să te apropii şi să-l întrebi: de ce faci isterică, copilule? E inutil să strigi, nimănui nu-i pasă de tine, cum şi de mine. În ascensor deja plângi de toată grozăvia care ţi se întâmplă, de neputință şi întuneric.

Acasă te așteaptă, ăsta cu cafeaua. Începe o conversație, iar tu i-o spui scurt că vrei să vorbiți despre altceva? – Despre ce? Păi, povestești-mi mai bine despre Maria. Cum erai îndrăgostit de ea. –  Atunci eram la şcoală. – Dar, tu oricum povestește-mi, eu sunt curioasă! – şi te uiţi la el încruntată, cu dispreț.

Îl provoci, puţin câte puţin, cuvânt după cuvânt, dimineața a trecut cu scandal, şi iată deja eşti în mașină. Şi aici, absolut întâmplător cineva iresponsabil îţi taie calea. S-ar părea că nimic grav, ai trece cu vederea! Dar nu în aceste zile de pe 21 până pe 28.

Parchezi, mâinile îţi tremură, eşti absolut distrusă de viaţă: nu te respectă nimeni în trafic, ești grasă, iar bărbatul tău o iubește pe Maria. Şi atunci ridici ochii şi vezi chiar în faţă inscripția – PRODUSE ALIMENTARE.

Mergi la produse alimentare şi-ţi cumperi o ciocolată, una cu biscuit în interior, cu mai multe calorii. Şi-ţi mai procuri un borcan de Nutella. Te aşezi în maşină, îţi mănânci ciocolata şi treci la borcanul cu Nutella. Iar, la un moment dat lingurița de plastic se rupe şi doar cheia e unica salvare pentru a termina borcanul cu Nutella. Şi în acest moment…parcă te mai lasă.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!