Dacă crezi și tu că viața e o piesă de teatru, iar noi actorii ei, vezi ce rol joacă femeia în funcție de zodie

Faptul că femeia este o enigmă e o axiomă care, evident, nu necesită demonstrație. Cu această afirmație vor fi de acord nu doar bărbații, dar chiar și femeile, deși nu toate vor recunoaște. Adesea, o femeie pentru a se simte sigură pe ceea ce face, alege să poarte o mască, o mască ce îi va ascunde slăbiciunile și îi va reda încrederea vitală necesară.

Deși pentru unii să înețelegi o femeie este o misiune imposibilă, pentru alții secretul demascării este foarte simplu și constă în studierea zodiei pe care aceasta o întruchipează. Astrologii au reușit să afle cine se ascude după mască în funcție de perioada în care femeia s-a născut și au recunoscut că „darul” femeii de a-și ascunde atât de iscusit emoțiile este determinat genetic.

Așadar, să vedem ce „camuflaj” aleg reprezentantele sexului frumos ca să pară altcineva decât sunt ele în realitate.

Femeia-berbec crează iluzia de femeie puternică, activă și chiar agresivă, de fapt aceasta ascunde în sine un copil uitat, lipsit de atenție. Ea are o frică enormă de a fi părăsită, de aceea preferă să își mascheze bine grijile și emoțiile interioare de acest gen.

Femeia-taur iubește să poarte masca unei femei echilibrate și calme, asta în timp ce aceasta se teme extrem de haos și „cataclisme globale” în viața personală, mai ales dacă motivul acestora este o persoană foarte apropiată. Interesant, în acest caz, este faptul că toate trăirile interioare de acest fel, femeia-taur le va ascunde foarte bine până nu va găsi ieșire din impas.

Femeia-gemeni dă aparențe de femeie veselă, fără griji și fără probleme. În realitate aceasta urăște rutina și descurajările banale , manifestând o nervozitate excesivă în raport cu orice fleac.

Femeia-rac  se pare că este una dintre cele mai periculoase zodii, asta deoarece după masca unei femei pline de compasiune și empatie se ascunde una foarte vicleană și meschină. Femeia-rac se gândește doar la sine, la interesele și câștigurile personale. Oamenii care contactează cu această zodie trebuie să o facă cu maximă vigilență.

Femeia-leu așa cum și i se cuvine, ca reprezentantă a „regalității” preferă să fie mândră, mereu cu capul sus și chiar arogantă. De fapt, dacă să îi porți un pic de grijă, să îi demonstrezi bunăvoința ta și să-i faci câteva complimente, vei descoperi foarte ușor o personalitate cu inimă mare și bună la suflet.

Femeia-fecioară este întotdeauna sobră și rigidă, dar nu trebuie de uitat că și ea mai are o față. Fecioara este un detectiv profesionist de neîntrecut. Dacă o fecioară a pus ochiul pe un candidat la mariaj, fiți gata că îi va descoperi toate secretele, de la parola e-mailului până la cea a conturilor bancare.

Femeia- balanță pare a fi foarte calmă, împăciuitoare, care inspiră încredere, dar iarăși riscăm să greșim. După această mască se ascunde o femeie departe de ideal. Aceasta nu vede în partenerul său decât o marionetă care îi va satisface toate capriciile. De punctat, că balanța nu este capabilă să își rezolve de una singură problemele, ea va apela întotdeauna la un ajutor.

Femeia-scorpion la vedere este o persoană exigentă, puternică și mândră, în realitate aceasta nu ascunde decât o „pufoșenie de suflet” . Este  foarte caldă în raport cu oamenii și devotată persoanelor dragi. Dacă sunteți alesul femeii-scorpion, vă felicităm, sunteți un om norocos și fericit. Prețuiți acest dar!

Femeia-săgetător crează conceptul de femeie cu maximă independență, care își construiește viața după bunul plac și se descurcă foarte bine cu provocările de zi cu zi, asemenea pisicilor care singure își aleg stăpânul și locul unde să stea. Descoperim însă iarăși, că după această mască se ascunde o femeie care nu vrea să fie ca toate celelalte, care se plânge mereu de o viață neîmplinită.

Femeia-capricorn este adesea foarte liniștită și încrezătoare în sine, dar este doar o  aparență. Când vine vorba de fapte concrete sau de propuneri mai îndrăznețe, nu veți primi în schimb de la aceasta decât încăpăținare și indignare, mai puțin o reacție inteligentă, pe măsura așteptărilor.

Femeia-vărsător – excentrică, fluturatică, neordinară și, din păcate,  atât de neadevărată. După această iluzie se ascunde un psiholog foarte bun, care poate să descifreze cele mai „codate” coduri. Femeia- vărsător poate să-și scoată ușor masca mai ales în situațiile de infidalitate din partea partenerului, aceasta poate foarte lejer să-l facă să-și regrete faptele.

Femeia-pești pare atât de neajutorată și fragilă, mai ales în ceea ce privește relația cu reprezentanții sexului puternic. Dar asta nu este decât o strategie bine pusă la punct. Cât de paradoxal nu ar fi, dar nu este ea peștele prins în plasă sau atras de momeală, așa „îi prinde” ea pe ceilalți, mai ales când e vorba de alegerea unui soț care să-i asigure o viață îndestulată.

Sursa