7 LEGI spirituale care te vor ajuta să atingi SUCCESUL și ARMONIA în viață. URMEAZĂ-LE!

398296_art_olen_babochka_voda_derevo_mesyac_luna_dux_kapl_3000x1778_(www.GetBg.net)

1.Legea semănatului și a recoltei

„Nu vă înșelaţi: Dumnezeu nu batjocorește. Ce va semănă omul, aceea şi va culege „(Biblia: Galatea 6: 7).

Aceasta este una dintre cele mai importante legi spirituale. Mai este cunoscută sub numele de „Legea cauzei și efectului”. Dacă vei semăna mereu emoții negative – așteaptă o recoltă similară. Iar, dacă dorești fericire, pace și iubire, răspândește-le în mediu! Și fii sigur că aceasta vei culege!

2.Legea creării.

„Şi a creat Dumnezeu Omul, după chipul şi asemănarea sa” (Biblia: Geneza 1:2)

Dumnezeu – creatorul oamenilor. Şi în fiecare om a pus această capacitate de a crea. Mai întâi creați ceva în minte, apoi aceasta trece în lumea fizică. Doar că monitorizează-ți gândurile. Acestea au tendința de a se materializa, fie ele negative sau pozitive. Putem „face” viață, putem „face” iubire, putem „face” fericire. Depinde doar de noi și de lumina interioară a fiecăruia.

3.Legea smereniei.

„Dumnezeu se împotrivește celor mândri, iar celor smeriți le dă har”(Biblia: Iacov 4:6)

Uneori pentru a te mișca înainte, este nevoie să accepți şi să te liniștești. Doar în liniște poţi găsi decizia corectă şi direcția de mai departe. Lucrurile pe care refuzi să le accepți conștientizând că nu le poți schimba, vor continua să te macine. Tot răul pe care îl vezi în alții poate fi o reflectare a defectelor tale.

4.Legea recunoștinței

Te-i trezit de dimineață sănătos? Mulțumește! Ai un acoperiș deasupra capului şi hrană? Minunat! Ai un milion şi visele tale devin realitate? Excelent! Chiar dacă ceva nu a mers bine, găsește pentru ce să fii recunoscător.  Învață să găsești fericire în lucruri mărunte. Aceasta te va ajuta să treci uşor peste momentele grele  cu pierderi minime de nervi.

5.Legea Dragostei

„Iubește-ţi vrăjmașii, binecuvântează-i pe cei ce te blestemă, fă bine celor ce te urăsc și roagă-te pentru cei ce te prigonesc „(Biblia: Matei 5: 44).

Este foarte dificil! Uneori s-ar părea chiar imposibil! Însă nu vă imaginați ce minuni se întâmplă, când încercăm să dăruim bine celor care nu au meritat aceasta niciodată.

6.Legea Iertării

„Iartă și vei fi iertat „(Biblia: Luca 6:37).

Puterea iertării – una dintre cele mai puternice. Iertând pe cineva care te-a supărat sau rănit – arunci o sarcină, care te împiedica să mergi mai departe și să fii fericit.

7.Legea credinței

Tot ceea ce crezi din tot sufletul devine realitate. Cu cât crezi mai mult că ceva este real, cu atât e mai posibil să devină realitate. Dacă crezi cu adevărat în ceva, nici nu îţi imaginezi că poate fi altfel. De acea, așteaptă în viaţa ta doar lucruri bune şi fii sigur că totul va fi bine.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!